Recuperarea prejudiciului cauzat de concurența neloială

Sanționarea faptei ce constituie o practică neloială prin aplicarea unei amenzi nu poate fi satisfăcătoare pentru cel păgubit. Astfel pe lângă răspunderea contravențională și cea penală, există și posibilitatea atragerii răspunderii civile. Conform art. 7 din Legea 11/1991 (1)Orice persoană care are un interes legitim se poate adresa direct instanţelor de judecată competente pentru încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale şi morale suferite ca urmare a unei practici de concurenţă neloială, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalităţi în faţa Consiliului Concurenţei. Cei care nu acționează în activitatea lor comercială cu respectarea uzanţelor cinstite, în conformitate cu principiul general al bunei – credinţe şi cu prevederile Legii nr. 11/1991 pot fi obligați prin intermediul instanței să înceteze, să înlăture actul de concurență neloială și să plătească dacă este cazul daune pentru prejudiciile cauzate. În ceea ce privește natura acestei forme de răspundere, menționăm că aceasta este delictuală. Astfel, pentru a putea atrage răspunderea persoanei juridice în cauză vor trebui îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: Să existe o faptă ilicită – fapta ce reprezintă o practică neloială interzisă de legiuitor  Fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.  Să existe un prejudiciu: prejudiciul patrimonial – poate fi solicitat numai în ipoteza în care rezultatul vătămător s-a produs deja în patrimoniul solicitantului; prejudiciu moral produs ca urmare a săvârșirii faptelor de concurență neloială, precum: crearea percepției că informațiile confidențiale nu sunt protejate în mod corespunzător; comerciantul își exercită drepturile abuziv; Să existe legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Acțiunea prin care se solicită repararea prejudiciului deja produs trebuie să fie însoțită de ordonanța...

CÂND PUTEM VORBI DE PRESCRIEREA DREPTULUI LA ACȚIUNE ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI?

Când aducem în discuție prescripția dreptului la acțiune în domeniul concurenței avem pe de-o parte prescriptia în ceea ce privește constatarea și sancționarea faptelor de concurenţă neloială de către Consiliul Concurenţei, iar pe de altă parte prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește repararea prejudiciului. Consiliul Concurenţei are atribuţii în ceea ce priveşte constatarea şi aplicarea sancţiunilor cu privire la practicile de concurenţă neloială, însă persoanele interesate (care au un interes legitim) pot introduce direct în fața instanțelor de judecată, fără a fi necesară și sesizarea Consiliului Concurenţei, acțiunea în vederea încetării și interzicerii practicilor de concurenţă neloială, dar și pentru repararea prejudiciilor cauzate. Cu toate acestea considerăm oportună sesizarea Consiliului Concurenţei cu privire la posibile acţiuni de concurenţă neloială ținând cont de specializarea și rolul acestei instituții, mai ales că deciziile definitive ale Consiliului Concurenţei prin care se constată şi, după caz, se sancţionează practicile de concurenţă neloială  au caracter probator cu privire la săvârşirea unei practici de concurenţă neloială. Prin urmare, persoanele care se consideră lezate pot folosi în probatoriu în faţa instanţelor judecătoreşti, cât şi în alte situaţii deciziile definitive emise de Consiliul Concurenţei. Pe scurt, Consiliului Concurenţei are următoarele competențe în domeniul concurenţei neloiale: (1) Să decidă încetarea practicilor de concurenţă neloială, pe durata soluţionării sesizării; (2) Să decidă interzicerea practicilor de concurenţă neloială; (3) Să decidă aplicarea amenzilor contravenţionale, dacă practica de concurenţă neloială constituie contravenţie. Termenul de prescripţie pentru constatarea săvârşirii faptelor de concurenţă neloială și de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legii concurenței (L. 21/1996) este de: a) 3 ani, în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile: furnizarea de informaţii...

Introducere Loială în Concurența Neloială

Când interpretăm o lege ar trebui în primul rând sa înțelegem scopul pentru care a fost legiferata, în al doilea rând să identificăm destinatarii ei și nu în ultimul rând să identificăm efectele ce vor fi produse de aceasta în noianul relațiilor sociale pe care le reglementează. Cu privire la scopul acestei reglementari se au in vedere mai multe componente si anume: Protecția = prin instituirea unor proceduri filtru si a unor sancțiuni contravenționale; Menținerea activităților concurențiale= prin supravegherea acestora de către Consiliul Concurentei  autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridică; Stimularea concurenței si a unui mediu concurențial normal = prin promovarea intereselor consumatorilor. Aceste 3 componente constituie un mecanism concret si eficient împotriva practicilor neloiale. Practica neloială, așa cum o definește art. 5 alin. (1) din legea 21,  reprezintă acele înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi si practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: stabilesc, direct sau indirect, preturi de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare; limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile; împart piețele sau sursele de aprovizionare; aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial; condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. Alineatul (2) al aceluiași articol instituie o dispoziție cu caracter derogatoriu si anume ca, nu constituie o practica neloiala acele înțelegeri între...

Ultima carte – Recunoașterea vs. Anularea Deciziei

Dacă ai avea în mână două cărți – recunoașterea sau instanța – ce carte ai juca? În baza unui Ordin al Președintelui Consiliului Concurenței este declanșată o investigație pe piața produselor comercializate de compania pe care o deții. Investigația privește o posibilă faptă de coordonare a politicilor comerciale, în scopul impunerii nivelului minim de preț de vânzare pentru produse pe care le comercializezi. Conform ordinului se dispune o inspecție inopinată și la sediul  companiei tale se prezintă inspectorii de concurență. Conform art. 22 din Ordinul nr. 377 din 29.06.2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului de procedură al Consiliului Concurenței:  (1) Inspectorii de concurență au dreptul de a intra în orice spațiu, pe orice teren și în orice mijloc de transport pe care întreprinderea ori asociația de întreprinderi supuse inspecției le deține legal și/sau își desfășoară activitatea și de a inspecta conținutul fiecărui loc de depozitare a documentelor. (2) Inspectorii de concurență au dreptul să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea întreprinderii ori asociațiilor de întreprinderi, indiferent de locul în care sunt depozitate și de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate, și să ridice ori să obțină în orice formă copii sau extrase ale acestora. (3) Inspectorii de concurență au dreptul, pe durata desfășurării inspecției, să solicite schimbarea parolei/blocarea unor conturi de utilizator și/sau de email. iar în conformitate cu prevederile art. 23 al aceluiași ordin: întreprinderea sau asociația de întreprinderi inspectată are următoarele obligații: să permită inspectorilor de concurență, fără întârziere, începerea și derularea inspecției; să faciliteze, pe întreaga durată a inspecției, accesul la toate documentele și informațiile...

Studiu de caz – publicitate înșelătoare sau nu ?!

Aveți în vedere următoarele: Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor publicată in M. Of. nr. 899 din 28.12.2007, Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă publicată în M. Of. nr. 559 din 24.07.2008, Directiva nr. 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, În drept, conform art. 2 lit. (b) din Directiva nr. 2006/114/CE „publicitate înșelătoare” înseamnă orice publicitate care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau care iau contact cu aceasta și care, datorită caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din aceste motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent; Conform Legii nr. 363/2007 – Anexa nr. 1 PRACTICI COMERCIALE considerate incorecte în orice situaţie, constituie practică comercială înşelătoare descrierea unui produs ca fiind “gratis”, “fără costuri” sau într-un mod similar, în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului. Aceste definiții pot crea controverse cu privire la situațiile întâlnite în practică. Este situația de mai jos un exemplu de publicitate înșelătoare? Starea de fapt se referă la produse realizate în afara U.E., sub licența și supravegherea unei societăți guvernată de legea unui stat ce nu este membru U.E. Aceste produse ar urma să fie comercializate în România de către o societate guvernată de legea română. Astfel, modalitatea de fabricare și ambalare a...

Privacy Policy Settings