Selectează o Pagină

Avocat Silviu Adrian Ionescu

Silviu Adrian Ionescu

Silviu Adrian Ionescu

Avocat, Partener Asociat

Trebuie să faci, în primul rând, clientul să se detașeze de aspectul financiar, care de multe ori reprezintă un impediment în relația avocat-client. “

A intrat în Barou în 1998, mai întâi în orașul natal, după care a venit în București. Iubește avocatura, ideea că “binele învinge” și consideră că un adevărat profesionist este cel care îi spune din start clientului care îi sunt șansele de izbândă.  În momentul de față, Silviu Adrian Ionescu este avocat expert pe probleme de  Drept Civil și Drept Comercial.

“Am intrat în avocatură sub îndrumarea domnului avocat Constantin Marcel, care mi-a fost mentor. Dumnealui m-a învățat să fiu organizat și mai ales să aprofundez teoria, să mă documentez foarte mult. Asta se întâmpla într-o perioadă în care accesul la Internet nu era atat de facil ca acum și trebuia să căutăm informațiile în cărți”, își amintește avocatul Ionescu.

In relația cu clienții, trebuie să le transmiți, în principal, încredere. Să îi faci să se detașeze de partea financiară, care de multe ori reprezintă un impediment pentru ei. Totodată, avocatul trebuie să fie realist și sincer, să le spună întotdeauna celor care îi solicită ajutorul care le sunt șansele de reușită.

“Nu mă consider un avocat…cum s-ar spune…de top. Am mulțumirea că am rezolvat multe dintre problemele pentru care mi-a fost solicitat ajutorul. Nu cred că sunt avocați care să spună că au reușit în proporție de peste 80%. Cam acesta este procentajul maxim, fiind un domeniu unde lucrăm cu materialul clientului.”

In timpul liber, Silviu Adrian Ionescu se delectează la pescuit de răpitor. Nu este o persoana energică, după cum se descrie chiar dumnealui, dar compensează cu pasiunea pentru bărcile de viteză.

Contact

Bd. Gheorghe Sincai, Nr. 12, Bl. 12, Sc. A, Et. 1, Ap. 6, Sector 4, Bucuresti
E-mailoffice@ionescu-asociatii.ro
Mobil: 0723.20.40.11
Telefon: +4.0314 206 688
Fax: +4.021- 330 31 00

Privacy Policy Settings