Starea de a trăi în viitor este adesea criticabilă, întrucât preocupat de previziuni și așteptări, nu te poți concentra pe prezent. Pentru un avocat însă, capacitatea de a anticipa este un element esențial al personalității lui. Pe de o parte, trebuie să preîntâmpine modificările legislative, economice sau chiar sociale ce i-ar putea influența activitatea, astfel încât să își ajute clienții să capete o perspectivă cât mai complexă asupra preocupărilor lor.
Pe de altă parte, uneori, aceste previziuni trebuie să aibă și un scop ,,egoist”, și anume să îl pregătească pentru propriile provocări și schimbări în profesie.
Totuși, pentru ce ar trebui să se (mai) pregătească un avocat? Pentru dreptul Uniunii Europene, în primul rând. Având în vedere atât influența politică și economică pe care o exercită în ordinea mondială această organizație, cât și caracteristicile dreptului Uniunii Europene, orice avocat trebuie să fie pregătit să invoce și să folosească conceptele de drept european, iar argumentele pentru a susține această teză sunt numeroase.
În prezent, cu greu mai pot fi identificate ramuri de drept pur domestice, care să nu fie influențate de normele adoptate la nivel european.
Devenind membre ale organizației, statele au înțeles să constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în favoarea căreia și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii[1]. Tratatul de la Lisabona clarifică pentru prima dată competențele Uniunii, distingând între competența exclusivă, potrivit căreia Uniunea este singura care poate adopta dispoziții legislative, statele membre ocupându-se doar de punerea în aplicare, competența partajată, potrivit căreia statele membre au dreptul de a legifera și de a adopta măsuri obligatorii din punct de vedere juridic în cazul în care Uniunea nu și-a exercitat competența și competența de sprijin, potrivit căreia Uniunea desfășoară acțiuni de sprijin sau de completare a politicilor statelor membre. În acest context, este important să cunoști dacă poți invoca lipsa de competență a statului sau, din contră, încălcarea principiului subsidiarității pentru a-ți crea un avantaj în cadrul procesului.
Totodată, în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene sunt consacrate actele juridice ale Uniunii, cu care avocații trebuie să se familiarizeze și pe care sunt nevoiți să le utilizeze semnificativ în activitatea lor. Printre ele, regulamentele și deciziile au aplicabilitate imediată (nu este necesară ratificarea pentru a pătrunde în dreptul intern), directă (spre deosebire de directive, nu trebuie adoptată o normă de transpunere în legislația națională pentru a fi aplicate) și chiar efect direct (pot fi invocate direct de către particulari în fața instanțelor naționale).
Unul dintre cele mai cunoscute regulamente este cel privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR pe scurt) care domină litigiile de data protection și cybersecurity în prezent.
Tot Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră posibilitatea instanțelor naționale – și chiar obligația în cazul instanțelor ale căror hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac – de a cere Curții de Justiție a Uniunii Europene să se pronunțe cu privire la interpretarea tratatelor, precum și la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre.
Deciziile preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru toate instanțele din țările Uniunii Europene, astfel încât te poți folosi oricând de răspunsul Curții oferit unei instanțe din Germania pentru a demonstra că în cazul în care cumpărătorul unui produs online solicită repararea/înlocuirea acestuia, vânzătorul nu este obligat să suporte în avans cheltuielile cu transportul până la locul unde va fi primit bunul de la cumpărător.[2]
Nu în ultimul rând, deși tratatele nu consacră în mod expres prioritatea dreptului european, aceasta a fost stabilită prin Hotărârea Costa Enel și este prevăzută și în Constituțiile statelor membre (România- art.148).[3]
În caz de conflict între dispozițiile europene și cele interne, se va aplică norma europeană. Așadar, înainte de a sintetiza pagini de legislație și doctrină pentru a combate legalitatea și oportunitatea unei norme de drept național, verifică dacă poți cere înlăturarea ei de la aplicare prin invocarea dreptului european.
Cu toate acestea, nu pot considera decât că viitorul avocaților va fi limitat doar de propria imaginație și ambiție, iar nicio provocare fie ea întemeiată, a răspândirii aplicabilității dreptului european sau mai puțin realizabilă, cea a fricii că inteligența artificială va prelua atribuțiile juridice în societate, nu le va opune rezistență.
[1] Cauza C-26/62 (Van Gend en Loos).
[2] Cauza C‑52/18.
[3] Cauza C-6/64 (Costa Enel).
Claudia Șuță
Student-practicant