Ce decide Curtea Constituţională a României cu privire la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale?

În cele ce urmează vom aborda o expunere obiectivă a aspectelor controversate cuprinse în Decizia nr. 101/2021 a Curții Constituţionale, prin care a respins sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului şi a constatat că este constituţional proiectul adoptat de Camera Deputaţilor de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Modificările operate de legea criticată:

Legea criticată modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în sensul că elimină cauzele de reducere a pedepsei închisorii şi reglementează pedeapsa principală alternativă a amenzii pentru infracţiunile de la art. 8 şi 9.  

Aplicarea amenzii poate fi dispusă dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.

Aşadar, a fost reglementată o cauză specială de aplicare opţională sau obligatorie, după caz, a pedepsei principale a amenzii.

Se reglementează şi o cauză de nepedepsire, care se aplică dacă, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral; în acest caz, fapta nu se mai pedepseşte.

Cauza specială de aplicare a pedepsei principale a amenzii şi cauza de nepedepsire se aplică tuturor inculpaţilor, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

 

Din analiza criticilor de neconstituționalitate formulate, rezultă că legea este criticată atât în ansamblul său, sub aspectul procedurii sale de adoptare, cât și în privința conținutului său normativ.

Critici de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului în cadrul procedurii de reexaminare a legii:

Reexaminarea vizează prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale, excepţie făcând doar ipotezele în care (i) alte prevederi se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale sau (ii) alte prevederi care, deşi nu sunt în relaţie indisolubilă cu acestea, trebuie recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În această din urmă ipoteză, însă, modificarea operată în scopul recorelării nu poate fi una care să vizeze substanţa legii.

O primă modificare operată în procedura reexaminării a reprezentat-o introducerea a unei cauze de nepedepsire, respectiv: „În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte. Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului”.

Cu ocazia reexaminării, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională a stabilit în plus ca sancţiune pentru infracţiunile din materia evaziunii fiscale, şi pedeapsa amenzii.

CURTEA CONSTATĂ CĂ legea criticată nu încalcă principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. Modificările aduse faţă de forma adoptată de Camera de reflecţie cuprind o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi nu se abate de la aceasta, fiind mai bine articulată în cadrul ansamblului legii.

OPINIA SEPARATĂ susține că:

În cadrul procedurii de reexaminare a legii a fost încălcat principiul bicameralismului prevăzut de Constituție și astfel că legea trebuia declarată neconstituţională în ansamblul său.

În urma reexaminării, în conţinutul legii au fost operate în mod nepermis o serie de modificări ce nu vizează dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale prin decizia pronunţată anterior de Curtea Constituţională, dispoziţii care nu se află nici în legătură indisolubilă cu acestea şi nici măcar nu se impuneau a fi recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii, ci, din contră, consacră noi soluţii legislative, fiind depăşite astfel limitele reexaminării prevăzute de Constituție.

 

Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă cu privire la:

1.PEDEAPSA AMENZII:

Stabilirea pedepsei amenzii ca alternativă la pedeapsa închisorii poate goli de conţinut această din urmă pedeapsă, ridicând serioase probleme din perspectiva reglementării caracterului disuasiv al sancţiunilor penale.

Se arată că art. 8 conţine două infracţiuni: prima vizează protejarea relaţiilor sociale privind colectarea veniturilor bugetare, care presupune o conduită onestă a contribuabililor, iar cea de-a doua, asocierea în vederea săvârşirii infracţiunii de a obţine fără drept sume de bani de la bugetul general consolidat.

CURTEA CONSTATĂ CĂ:

Din coroborarea art. 8 alin. (2) şi art. 10 din legea criticată rezultă că: (i) pentru un prejudiciu de peste 100.000 euro, judecătorul aplică numai pedeapsa principală a închisorii; (ii) pentru un prejudiciu neacoperit, judecătorul aplică numai pedeapsa principală a închisorii; (iii) pentru un prejudiciu acoperit cuprins între 50.001 – 100.000 euro, judecătorul poate aplica pedeapsa principală a amenzii; (iv) pentru un prejudiciu acoperit cuprins între 1 – 50.000 euro, judecătorul aplică pedeapsa principală a amenzii.

Astfel, pedeapsa principală a amenzii se poate aplica numai în situaţia în care prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale şi se aplică, în mod obligatoriu, dacă prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 50.000 euro. La prejudicii mai mari de 100.000 euro nu se poate aplica în niciun fel pedeapsa principală a amenzii.

Parlamentul are competenţa de a dezincrimina, în materie fiscală marja sa de apreciere este largă în adoptarea unor astfel de măsuri şi dezincriminarea în această materie nu afectează în mod direct şi nemijlocit drepturi sau libertăţi fundamentale ale altor subiecte de drept. Alegerea celor mai potrivite formule pentru a se ajunge la recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat este o opţiune necenzurabilă pe motive de constituţionalitate, ea relevând aspecte de oportunitate şi de politică penală.

OPINIA SEPARATĂ statuează că, prin prevederea în legea criticată a pedepsei amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 15 ani pentru infracţiunile prevăzute în art. 8 şi 9, legea contravine dispoziţiilor constituţionale cu privire la statul de drept, care obligă legiuitorul să ia măsuri adecvate în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional.

 

2.CALIFICAREA CAUZEI DE NEPEDEPSIRE CA FIIND UNA REALĂ:

Acoperirea integrală a prejudiciului de către autorul infracţiunii de evaziune fiscală, realizată la un moment ulterior comiterii faptei, reprezintă o manifestare a conduitei după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, pe care legiuitorul a calificat-o ca fiind o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, cu caracter personal.

Calificarea cauzei de nepedepsire ca fiind una reală, aplicabilă tuturor inculpaţilor încalcă principiul legalităţii pedepsei şi principiul individualizării sancţiunilor de drept penal, întrucât se permite aplicarea cauzei de nepedepsire tuturor inculpaţilor, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

CURTEA CONSTATĂ CĂ în cauza de faţă, legiuitorul nu a făcut altceva decât să convertească o circumstanţă personală în sfera celor reale justificat de scopul urmărit – recuperarea rapidă a prejudiciului provocat bugetului de stat.

Nu contează dacă unul dintre inculpaţi a acoperit prejudiciul cauzat sau dacă mai mulţi inculpaţi au acoperit respectivul prejudiciu; de altfel, ar fi şi greu de imaginat ca toţi inculpaţii să acopere fiecare în parte prejudiciul integral cauzat, pentru că, în acest caz, prejudiciul ar fi recuperat de mai multe ori, sau ca fiecare în parte să plătească o cotă-parte pentru că nu se poate determina matematic cota-parte a fiecăruia.

Prin urmare, legiuitorul a transat aceste cauze de nepedepsire/aplicare a pedepsei amenzii în sfera circumstanţelor reale. Este o reglementare specială, care încurajează inculpaţii să acopere prejudiciul.

OPINIA SEPARATĂ consideră că, prin calificarea cauzei de nepedepsire ca fiind una reală se încalcă standardele constituţionale.

În ipoteza în care unii dintre participanţi sunt judecaţi şi condamnaţi pentru evaziune fiscală, iar ulterior alţi participanţi la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni sunt descoperiţi şi cel puţin unul dintre aceştia din urmă achită prejudiciul, se pune problema dacă persoanelor deja condamnate şi care, eventual, au şi executat o parte din pedeapsă li se mai poate aplica o pedeapsă mai uşoară, respectiv amenda ori o cauză de nepedepsire.

 

3.INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ:

Se susține că legea trebuie să pună la dispoziția magistratului instrumente care să îi permită să procedeze la determinarea unei sancțiuni concrete, ținând seama de particularitățile faptei comise (mobilul crimei, instrumentele folosite, rezultatul produs, un eventual concurs de infracțiuni) ori de circumstanțele privind persoana făptuitorului (atitudinea acestuia după comiterea faptei, precum și atitudinea lui în cursul procesului penal, educația sa, posibilitățile sale de reintegrare socială, starea de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie).

            Or, faptul de a stabili, prin lege, o pedeapsă unică, precum cea a amenzii, se poate solda, în multe cazuri, cu atingeri aduse anumitor drepturi fundamentale ca urmare a disproporționalității pedepsei prin raportare la fapta comisă.

De asemenea, eliminarea posibilității judecătorului de a stabili durata ori cuantumul pedepsei și de a aprecia de la caz la caz gravitatea faptei comise și a periculozității făptuitorului prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de Codul penal nu poate conduce decât la crearea unor situații inechitabile în practică în ceea ce privește tratamentul sancționator al infracțiunii, lăsându-l pe judecător fără una din cele mai importante prerogative ale sale în realizarea actului de justiție.

CURTEA CONSTATĂ CĂ legea criticată nu stabileşte pedepse fixe şi nu afectează competenţa judecătorului de a realiza individualizarea judiciară a faptei, ci reglementează, în funcţie de ipoteza normativă aplicabilă, numai pedeapsa închisorii, alternativ pedeapsa închisorii cu cea a amenzii şi, în fine, numai pedeapsa amenzii.

 

4.ÎNCĂLCAREA STATULUI DE DREPT prin faptul că noua redactare a art. 10 va încuraja comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi 9 ale Legii nr. 241/2005:

CURTEA CONSTATĂ CĂ norma criticată nu reprezintă o invitaţie la încălcarea legii, ci cuprinde o formă de sancţiune civilă, astfel că cel care a afectat integritatea bugetului public va trebui să plătească paguba efectiv suferită de bugetul de stat, majorată cu 20%, la care se vor plăti dobânzi şi penalităţi. Această majorare reprezintă o formă de sancţiune civilă care pedepseşte abaterea de la normele de drept.

OPINIA SEPARATĂ afirmă că:

 Faptele de evaziune fiscală prezintă un pericol major pentru relaţiile sociale din domeniul colectării impozitelor şi taxelor de către autorităţile abilitate ale statului.

Legea criticată este de natură a atenua mult efectul disuasiv al pedepselor aplicabile în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală cu consecinţa încurajării fenomenului infracţional, a sporirii numărului persoanelor care vor săvârşi fapte de evaziune fiscală.

Evaziunea fiscală este un fenomen dinamic, ce îmbracă forme foarte diverse:

Evaziunea fiscală legală presupune sustragerea contribuabililor de la plata unor taxe şi impozite, prin invocarea unor temeiuri legale, precum lacunele legislative.

Evaziunea fiscală ilegală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligaţiilor fiscale, de cele mai multe ori prin folosirea unor mijloace ilicite.

Evaziunea fiscală reală reprezintă valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin toate faptele de evaziune săvârşite într-un interval de timp determinat.

Evaziunea fiscală propriu-zisă constă în sustragerea de la plata contribuţiilor bugetare datorate în legătură cu venituri realizate din activităţi licite.

Evaziune fiscală prin derularea unor activităţi ilegale constă în desfăşurarea unor activităţi ilicite producătoare de venituri pentru care nu se plătesc impozite şi taxe.

Evaziunea fiscală prin derularea unor activităţi subterane este o formă de evaziune fiscală care se concretizează în realizarea unor venituri legale, dar care sunt ascunse autorităţilor.

Evaziunea fiscală internă reprezintă forma de sustragere a contribuabililor de la plata taxelor şi impozitelor prin mijloace aflate pe teritoriul naţional.

Evaziunea fiscală internaţională constă în sustragerea contribuabililor de la plata datoriilor fiscale pe care le au conform sistemului fiscal intern prin folosirea unor paradisuri fiscale sau jurisdicţii off-shore.

Printre cauzele evaziunii fiscale, în literatura juridică de specialitate sunt enumerate carenţele legislaţiei fiscale, povara fiscală, lipsa de armonizare între instituţiile statului implicate în administrarea fiscală şi ineficienţa instituţiilor de control fiscal.

 

SOLUȚIA:

CURTEA respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

OPINIA SEPARATĂ formulată de doi dintre judecătorii completului, în dezacord cu soluția pronunțată de Curte, cu majoritate de voturi,  consideră că obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale se impunea a fi admisă, întrucât în cadrul procedurii de reexaminare a legii a fost încălcat principiul bicameralismului, astfel că, legea trebuia declarată neconstituţională în ansamblul său.

 

https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/03/Decizie_101_2021.pdf

 

Autor,

Av. Florina-Iasmina Căiniceanu

Privacy Policy Settings