Donația este contractul cu titlu gratuit, o liberalitate prin care una dintre părți, numită donator, cu intenția de a gratifica își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept(real sau de creanță), mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept, fără a urmări să primească altceva în schimb.
Darul manual reprezintă o varietate a contractului de donație pentru valabilitatea căruia trebuie îndeplinite 2 condiții:
- acordul de voință pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit;
- tradițiunea – predarea efectivă și reală (materială) a bunului dăruit.
Având în vedere că darul manual este un act juridic, acordul părților constituie temeiul juridic al transferării valorii din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului.
Tradițiunea reprezintă exteriorizarea acordului, înlocuind astfel forma autentică prevăzută de lege pentru donații și de natură a atrage atenția donatorului asupra gravității contractului pe care îl încheie.
Darul manual derogă de la regulile de formă ale donațiilor, însă este supus acelorași reguli de fond ca și celelalte donații (liberalități).
De asemenea, darul manual poate fi însoțit de clauze accesorii, precum sarcini ori condiții, scutire de raport.
Dat fiind faptul că tradițiunea reală este un element esențial al darului manual, numai bunurile mobile corporale susceptibile de tradițiune pot forma obiectul darurilor manuale, iar potrivit art.1.011 alin.(4) din Codul Civil: ,,bunurile mobile corporale trebuie să aibă o valoare până la 25.000 lei” (acest cuantum se actualizează periodic, prin hotărâre a Guvernului potrivit dispozițiilor art.94 din Legea 71/2011).
Dacă valoarea donației depășește suma de 25.000 lei, pentru valabilitatea donației este necesară forma autentică.
Bunurile imobile, mobile incorporale(drepturi de creață, drepturi de creație intelectuală, fond de comerț) nu pot face obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi transferate și dobândite printr-o predare și primire efectivă.
Cu titlu de excepție, titlurile la purtător și biletele de bancă, asimilate bunurilor mobile corporale pot face obiectul darului manual întrucât transmiterea acestora are loc de la mână la mână.
Tradițiunea este un element esențial al darului manual, iar nu un mod de executarea a contractului.
Astfel, o simplă ofertă verbală sau chiar constatată printr-un înscris sub semnătură privată a unui dar manual, acceptată – fie și în scris – de donatar, nu constituie un dar manual.
O asemenea înțelegere este nulă absolut atât ca donație, cât și ca promisiune de donație(din lipsa formei autentice). Dacă acceptarea și oferta s-au făcut în formă autentică, suntem în prezența unei donații obișnuite, iar nu a unui dar manual.
Prin urmare, darul manual se poate realiza numai prin tradițiune. Însă, prin tradițiune nu trebuie să se înțeleagă neapărat o deplasare fizică a bunului, cum ar fi preluarea din mână donatorului, efectele sale juridice putând fi realizate și printr-o tradițiune implicită (cu titlu de exemplu, înmânarea de donator către donatar a cheilor unui depozit în care se află bunul sau cheile de contact ale autoturismului donat).
În situația în care bunurile pe care donatorul vrea să le dăruiască se află deja în mâinile donatarului (cu titlu de depozit/împrumut), darul manual se poate perfecta prin declarația donatorului că înțelege să le dăruiască, acceptată de donatar.
De asemenea, constituie daruri manuale:
- depunerea unei sume de bani la o bancă sau la o altă instituție de credit pe numele unei alte persoane, dacă această depunere nu s-a făcut cu vreun alt titlu (plata unei datorii/acordarea unui împrumut);
- depunerea de către părinți a unei sume de bani la o bancă sau la o altă instituție de credit pe numele copilului lor minor(sau major) – acesta devenind fără nicio altă formalitate titularul instrumentului de economisire;
- retragerea unei sume de bani dintr-un cont bancar și virarea ei în contul bancar al altei persoane (se justifică tot prin ideea darului manual, printr-o accepțiune nouă a noțiunilor de lucru corporal și de tradițiune, accepțiune care are în vedere realitatea unor procedee curente de transferare rapidă și sigură a bunurilor mobile, a sumelor de bani – comunicare între unitățile bancare).
Așadar, producându-se o așa-numită „dematerializare” a tradițiunii bunurilor, darul manual se poate realiza prin forme moderne, care nu implică o predare efectivă, materială a bunului donat, dar asigură totuși transferul efectiv al valorilor dintr-un patrimoniu în altul.
Darul manual se perfectează prin faptul predării și, ca atare, fiind o chestiune de fapt – poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
Însă, în situația în care donatorul/succesorii săi în drepturi cer revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii(art. 1.027 din Codul civil) ori pentru ingratitudine(art. 1.023 din Codul civil), în vederea dovedirii actului juridic al darului manual ad probationem este necesar un înscris/început de dovadă scrisă care să poată fi completat cu martori sau prezumții, conform regulilor generale în materie de probe prevăzute de art. 309 și art. 310 din Codul de procedură civilă.
În schimb, dacă moștenitorii rezervatari(conform art. 1.087 din Codul civil „Sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului”) sau cei îndreptățiți la raport cer reducțiunea ori raportul donației, prezentându-se cu un drept propriu, iar nu în calitate de succesori în drepturi, ei pot dovedi darul manual cu orice mijloc de probă, la fel ca orice alți terți.