Malpraxisul Medical
pe înțelesul pacientului-Educație juridică / Socială
Malpraxisul medical reprezintă sorgintea dreptului medical, ca ramură de drept ce în ultima perioadă a prezentat interes pentru cât mai mulți avocați. Aceasta nu se mărginește doar la cazurile de malpraxis (a căror remedii le vom descrie în finalul lucrării) ci a prins amploare prin:
• reprezentarea medicilor și pacienților în fața tuturor organelor atât administrative de anchetă ( Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică) cât și judiciare (Organe de Cercetare Penală, Parchete, Instanțe);
• analizarea și implementarea structurală a programelor naționale de sănătate;
• consultanță juridică privind încheierea contractelor cu caracter medical cu pacienți, furnizori de servicii și produse medicale, asigurători etc.;
• soluționarea vidurilor legislative ce limitează respectarea practicilor medicale și ghidurile clinice internaționale;
• trimiterea unor pacienți pentru tratament în străinătate;
• soluționarea conflictelor internaționale privind rezidenții români ce au beneficiat de servicii medicale într-un stat membru;
• obținerea Cardului European de Sănătate etc..
În situația în care ne-am adresa unui public de specialitate ar fi primordial necesar să definim noțiunea de culpă medicală și formele de răspundere a personalului medical, însă lucrarea are ca scop informarea pacienților atât cu privire drepturile și obligațiile lor (ca modalitate generală de informare) cât și cu privire la drepturile și obligațiilor medicilor pentru stabilirea limitelor așteptărilor pe care pacienții le pot avea de la aceștia.
Este necesar să facem o scurtă trecere în revistă a conceptului de sănătate publică și sistem național de sănătate cu înrăurire în sfera malpraxisului, întrucât constatăm adesea că în plângerile pacienților sunt acuzați medicii pentru lipsa bazei tehnico-materiale și pentru nerealizarea rezultatului scontat, ori în situația în care aceștia nu beneficiază de dotările necesare (având obligația de a stărui în finalitatea curativă și nu de a garanta aceasta) cum pot fi răspunzători pentru motive obiective neimputabile? Aceasta este una din greșelile pe care le fac petenții, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă și nu își pot obține în mod concret realizarea dreptului în justiție.
Sănătatea publică este un obiectiv de interes social major pentru a cărei realizare este necesar concursul tuturor cetățenilor și a subiecților de drept și se realizează prin asistența de sănătate publică; aceasta reprezintă efortul conjugat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei.
Asistenţa de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătăţii şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii.
Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi altor structuri de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, structurilor de specialitate din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi autorităţilor din administraţia publică locală.
Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat. Așadar, principalul subiect care poate răspunde pentru realizarea acestui drept de interes public este Statul, unitate care are și rolul de a garanta Dreptul la Viață așa cum prevede constituția. În momentul în care sunt chemate celelalte instituții, este necesar a fi chemate în solidar cu acesta pentru situația în care nu poate fi dovedită o culpă concretă și proporțională care să rezulte din neîndeplinirea propriilor obligații.
Aceasta este o metodă pentru realizarea dreptului, asupra căruia instanțele sunt reticente în emiterea unor hotărâri, întrucât nu există un temei juridic expres, iar practica este în stadiu de dezvoltare.
Cel de-al doilea concept este cel de sistem de sănătate. Tot statul este cel responsabil pentru stabilirea politicii sanitare, finanțarea, asigurarea calității serviciilor de sănătate și controlul respectării acestora.
Prin contractele ce se încheie cu Casa Națională de Sănătate pacientul beneficiază de un sistem gratuit ce conține un pachet minim de servicii precum : Servicii de medicină primară (acordate de medicul de familie), Asistență medicală de specialitate în ambulatorii clinice (acordate de medicul specialist), Servicii medicale spitalicești etc.
În baza acestui pachet minim de servicii nu constatăm o rată mare de Malpraxis medical,fiind de regulă servicii de urgență, ci în sfera intervențiilor chirurghicale voluntare unde, în baza principiului libertății serviciilor, pacienții pot să își aleagă medicul curant pe care îl preferă.
Prin normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 s-a stabilit faptul că medicul este obligat să informeze pacientul cu privire la „alternativele existente la procedurile propuse; activităţi de inovare tehnologică referitoare la diagnosticul şi tratamentul afecţiunii pacientului;” precum și faptul că vor asigura efectuarea de intervenţii medicale asupra pacientului numai dacă dispun de dotările necesare şi de personal acreditat cu excepția unor cazuri de urgenţă apărute în situaţii extreme.
Acestea consacră legislativ faptul că medicul nu este obligat să îl trateze cu resursele disponibile – dacă sănătatea îi permite amânarea și pacientul nu se află în stare de urgență; art. 14 alin. 2- ci să stăruie în oferirea celui mai bun tratament precum și să evite tratamentul excesiv. De aici se desprinde totodată dreptul pacientului la „second opinion”; art. 16 și principiul libertății de a alege serviciile medicale.
Entitățile private au început în baza ghidurilor clinice să adapteze fișele pentru consimțământul informat al pacientului, acesta prin citire liberă să cunoască exact consecințele la care se expune și să și le asume, însă acestea nu pot cuprinde totalitatea complicațiilor ce vor apărea, precum de cele mai multe ori în sistemul public nici nu poate fi analizată toată patologia clinică a pacientului pentru a garanta rezultatul intervenției (datorită îndeosebi implicațiilor pecuniare și a lipsei resurselor pentru o analiză totală).
Atunci când pacienții au suferit vătămări în urma unor intervenții/tratamente medicale aceștia au două modalități de realizare a dreptului în funcție de resursele de care beneficiază, după cum urmează:
I. se pot adresa în principal, pe cale administrativă:
o Colegiului Medicilor – care vor analiza conduita acestora.
o Direcției de Sănătate Publică județeană / a Mun. București
Aceasta în principal este o procedură gratuită însă este necesar ca partea interesată să achite onorariul expertului ce va face o analiză asupra actelor și a conduitei medicale. De asemenea, este una dintre cele mai importante și competente proceduri întrucât comisia de specialitate cuprinde atât medici cât și reprezentanți ai instituțiilor ce au obligația să stăruie în prevenirea acestor consecințe nefavorabile.
II. se pot adresa în secundar, pe cale judiciară:
o Organelor de urmărire penală – gratuit; aceasta fiind și metoda cea mai uzitată de avocați în vederea strângerii probatoriului, însă fără o reprezentare loială, organele nu vor analiza infracțiunea în plenitudinea sa;
o Instanței de judecată – pe calea de drept comun – răspunderea civilă delictuală.
Aceste remedii au ca rol în primul rând statuarea asupra adevărului și în al doilea rând obținerea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Atunci când se face o evaluarea asupra cazului este necesar să aveți în vedere atât punctul de vedere al unui specialist din domeniu cu privire la conduita medicală cât și toate implicațiile financiare principale și secundare pe care le va avea procedura pe care o veți urma, pentru a nu alege o cale greșită ce nu va va mai permite să accedeți la o altă cale; cu excepția în care doar doriți să obțineți o recunoaștere a unui caz de malpraxis, fără o despăgubire justă.
De asemenea, trebuie să aveți în vedere faptul că nu trebuie să denigrați imaginea și reputația unui medic fără o hotărâre definitivă pentru că oricând există șansa ca în cazul în care se va dovedi contrariul să răspundeți pentru prejudiciile cauzate acestora.
În final, considerăm că prevenția este cel mai bun remediu întrucât de cele mai multe ori greșelile nu mai pot fi reparate. De aceea, vă sfătuim să va informați, să consultați mai multe opinii de specialitate și să solicitați informații despre dotările pe care unitatea spitalicească le are în vederea tratării problemei dumneavoastră.
Libertatea alegerii serviciilor medicale oferă posibilitatea pacienților să decidă asupra sănătății și viitorului lor.