Sancțiunea nedepunerii cererii de admitere a creanței la masa credală în termenul stabilit. Condițiile și procedura de repunere în termenul de depunere a cererii

Prezentul articol tratează diferența de reglementare dintre vechea și noua lege în materia insolvenței, în special în ceea ce privește modalitatea de notificare a creditorilor cu privire la deschiderea insolvenței debitorului și procedura de înscriere la masa credală.

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, abrogată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prevedea anumite rigurozități procedurale, care, pentru un creditor mai puțin diligent, duceau de cele mai multe ori la o decădere din dreptul de a mai formula o cerere de admitere a creanței sale la masa credală a debitorului.

Vom analiza prevederile vechii legi pentru a observa ce schimbări pozitive a adus noua lege pentru creditori.

Conform art. 7 alin. (3) din vechea reglementare, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se realiza conform Codului de procedură civilă. Această regulă era aplicabilă numai cu privire la lista creditorilor depusă de debitor, iar pentru creditorii care nu puteau fi identificaţi în lista menționată, procedura notificării era considerată îndeplinită dacă era efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Astfel, în viziunea acestui act normativ, un creditor diligent era un creditor care urmărea în mod constant Buletinul procedurilor de insolvenţă în vederea identificării debitorilor împotriva cărora s-ar fi deschis procedura insolvenței.

Consecința unei astfel de neglijențe era, conform art. 76 alin. (1) teza I, decăderea, în ceea ce privea creditorii respectivi, din dreptul de a fi înscriși în tabelul creditorilor. Doar în cazul în care dispoziţiilor art. 7 cu privire la comunicarea actelor nu ar fi fost respectate, creditorul ar fi putut totuși să se înscrie la masa credală.

Un alt articol cauzator de opinii contrare a fost art. 64 alin. (1) din vechea reglementare conform căruia singurele creanței ce urmau a fi înregistrate de administratorul judiciar din oficiu erau cele ale salariaţilor, toţi ceilalţi creditori având obligația de a depune o cerere de admitere a creanţelor în termenul ce a ar fi fost fixat în sentinţa de deschidere a procedurii.

Articolul sus-menționat nu făcea vorbire despre creanța creditorului care a formulat cererea de deschidere a procedurii. Întrucât acestă normă prevedea doar obligația notării din oficiu a creanțelor salariaților, din punct de vedere procedural, chiar și creditorul care ar fi formulat cererea de deschidere a procedurii împotriva debitorului ar fi fost obligat că depună și o cerere de admitere a creanței sale în termenul stabilit prin sentință.

În sens contrar s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 14 din 10.01.2011 care a menținut Sentinţa civilă nr. 1617 din 16.04.2010 a Tribunalului Comercial Cluj.

În speță, creditoarea a cerut deschiderea insolvenței împotriva debitoarei sale conform procedurii prevăzute de art. 31 din vechea reglementare. După întocmirea tabelului preliminar, creditoarea a obervat că tocmai creanța sa nu se regăsea în tabelul preliminar.  În fapt, administratorul judiciar nu procedate la înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanţe, motivându-şi poziţia adoptată prin refuzul creditoarei de a se conforma notificării prin care i se aducea la cunoştinţă dreptul de a formula o declaraţiei de creanţă împotriva averii debitoarei în interiorul termenului stabilit de judecătorul sindic.

Analizând circumstanțele speței și normele legale aplicabile, Curtea a constatat că la data analizării cererii formulate de către creditorul care a apreciat că este un creditor îndreptăţit, astfel cum legiuitorul îl definea la art. 31 din vechea reglementare, era cunoscută intenţia acestuia de a participa la procedura de insolvenţă pentru recuperarea creanţei menţionate în cerere.

Comparând dispoziţiile art. 31 din vechea lege a insolvenţei cu art. 64 şi 65 din acelaşi act normativ, Curtea a constatat că în fapt cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei formulată de către creditorul îndreptăţit şi cererea de admitere a creanţelor anterioare datei de deschidere a procedurii trebuie să cuprindă aceleaşi elemente obligatorii: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creanţei, precum si menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii, însoţită de documentele justificative.

Aşadar, atât cererea introductivă cât şi cererea de admitere a creanţei au drept scop exprimarea intenţiei creditorului îndreptăţit de a participa la procedura de insolvenţă a debitoarei şi de a-şi recupera creanţa în cuantumul solicitat şi justificat prin înscrisuri.

Astfel, Curtea a reținut motivarea judecătorului-sindic conform căreia doar într-o interpretare excesiv de formalistă a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 s-ar fi putut susţine că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ar trebui urmată în mod obligatoriu de o declaraţie de admitere a creanţei la masa credală pentru a i se recunoaşte creditorului care a solicitat deschiderea procedurii calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei.

Nu în ultimul rând Curtea a cubliniat trebuie subliniat că textul art.64 din Legea nr.85/2006 instituie o situaţie de excepţie de la regula comună aplicabilă, însă, această excepţie de strictă interpretare şi aplicare viza categoria salariaţilor cărora nu le era aplicabil pe deplin principiul disponibilităţii părţilor în ceea ce priveşte participarea acestei categorii de creditori la procedura insolvenţei pentru recuperarea drepturilor lor salariale.

Legiuitorul a luat în considerare problemele de interpretare pe care Legea nr. 85/2006 le prezenta și le-a înlăturat cu noile reglementări din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Astfel, cu privire la citarea creditorilor îndreptățiți, prin art 41 alin. (3) din noua reglementare s-a prevăzut o excepție de la regula comunicării prin intermediul Buletinului procedurilor de Insolvență cu privire la actele anterioare deschiderii insolvenței şi notificarea deschiderii procedurii. Conform excepției, comunicarea acestor acte se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.

Iar în cazul în care creditorilor nu le-au fost comunicate aceste acte, fie pentru că debitorului nu i-a menționat în lista depusă potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, potrivit prevederilor art. 74, fie debitorul i-a menționat, însă lichidatorul nu i-a notificat cu privire la începerea procedurii insolvenței, legiuitorul a prevăzut posibilitatea repunerii de drept a acestora în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală.

Astfel, creditorul în cauză va trebui să depună o cerere la tribunalul competent prin care să solicite judecătorului-sindic, atât repunerea în termenul de a depune cererea de admitere a creanței – pentru motivele incidente în cauză, precum lipsa notificării, cât și admiterea creanței sale la masa credală a debitorului – anexând documentele justificative.

Cu privire la înscrierea din oficiu a creanței creditorului care a formulat cererea de deschidere a procedurii, legiuitorul a prevăzut expres la art. 102 alin. (2) din noua reglementare că aceasta este înregistrată de administratorul judiciar, în baza documentelor justificative ataşate cererii de deschidere a procedurii şi în urma verificării, fără a fi necesară depunerea unei cereri de admitere.

Excepția privește accesoriile acestei creanțe , dacă există, cu privire la care va fi necesară depunerea unei cereri de admitere, acestea calculându-se până la data deschiderii procedurii.

Având în vedere aceste reglementările din Legea nr. 85/2014, pierderea termenului de a depune cererea de admitere a creanței la masa credală din cauza unei lipse de procedură nu mai reprezintă o problemă, creditorii putând cere repunerea de drept în termen.

Privacy Policy Settings